In data de 26 octombrie a.c., ASE si Reprezentanta Comisiei Europene in Romania au organizat in Aula Magna dialogul cu cetatenii "Debate on the Future and Finance of the European Union". Evenimentul l-a avut ca invitat pe domnul Günther Oettinger, comisar european pentru buget si resurse umane din cadrul Comisiei Europene. Domnul comisar a dialogat cu studentii si cadrele didactice din ASE pe teme referitoare la viitorul Europei si la finantele UE (impactul pe care il au criza refugiatilor, preocuparile legate de securitate, amenintarile cibernetice si terorismul, apararea sau retragerea Regatului Unit din UE asupra viitorului cadru financiar multianual). La dezbatere a participat prof. univ. dr. Dorel Paraschiv, Prorector ASE - Relatii cu mediul economico-social si viata studenteasca. Evenimentul a fost moderat de Monica Ghiurco, jurnalist TVR. La intalnire a participat si domnul Siegfried Muresan, membru al Parlamentului European, care a prezentat propunerea recent votata de catre Parlamentul European de crestere a alocarilor financiare din anul 2018 pentru statele din vecinatatea estica, inclusiv Republica Moldova.