Joi, 15 februarie 2024, a avut loc Festivitatea de decernare a certificatelor de atestare a competențelor profesionale pentru absolvenții care au finalizat programul de studii postuniversitare de formare și dezvoltare profesională continuă „EXPERT VAMAL”, realizat în parteneriat: Academia de Studii Economice din București - Autoritatea Vamală Română. La festivitate au participat absolvenții acestui program, prof. univ. dr. Dorel Mihai Paraschiv, prorector ASE – Relații cu mediul economico-social și viața studențească, director program și domnul Alexandru Ioan Dudu, vicepreședintele Autorității Vamale din România.