În perioada 5–6 iunie a.c., Departamentul de Educație Fizică și Sport din cadrul Facultății de Economie Agroalimentară și a Mediului, în colaborare cu mai multe facultăți ale Academiei de Studii Economice din București, a organizat competiția sportivă „Cupa GAUDEAMUS”, activitate extracurriculară finanțată de Ministerul Educației și Cercetării. Evenimentul s-a desfășurat în cadrul complexului sportiv ASE și a reunit patru echipe mixte de studenți (alcătuite din 3 băieți și 2 fete, proveniți din ciclurile de licență, masterat și doctorat), care au concurat la următoarele discipline sportive: baschet 3x3, tenis de masă (probe de simplu masculin/feminin și dublu mixt), badminton (dublu masculin/feminin și dublu mixt).