La data de 11 mai, prof. univ. dr. Nicolae Istudor, Rectorul Academiei de Studii Economice din București, a avut o întrevedere cu Excelența Sa, domnul Ricardo Guerra de Araujo, Ambasadorul Republicii Federative a Braziliei la București, în prezența prof. univ. dr. Constantin-Marius Profiroiu, prorector responsabil cu relațiile internaționale. Cu acest prilej, a fost agreat programul primei ediții a Forumului Brazilia–România on Creative Economy, Innovation and Technology, inițiativă care reflectă consolidarea parteneriatului pe termen lung dintre ASE București și Ambasada Braziliei la București. Organizarea acestui forum va deschide noi oportunități de cooperare academică și profesională, facilitând dialogul universității noastre cu parteneri de prestigiu din Brazilia, în domenii de actualitate precum economia creativă, inovarea și tehnologia.