În perioada 15-17 mai a.c., Rectorul ASE, prof. univ. dr. Nicolae Istudor, a participat la lucrările Consiliului Național al Rectorilor, găzduite de Universitatea „1 Decembrie 1918” din Alba Iulia, în cadrul manifestărilor aniversare dedicate împlinirii a 35 de ani de activitate ai prestigioasei instituții academice. La ceremonia aniversară, prof. univ. dr. Nicolae Istudor, a transmis mesaje de felicitare și apreciere pentru contribuția Universității „1 Decembrie 1918” din Alba Iulia la dezvoltarea învățământului superior românesc și la consolidarea dialogului academic național și internațional din partea conducerii CNR si a ASE. Rectorul ASE a oferit universității gazdă și placheta instituțională a ASE, ca semn al respectului și al relațiilor de colaborare dintre cele două instituții.