În data de 6 iulie a.c., Rectorul ASE, prof. univ. dr. Nicolae Istudor, împreună cu prof. univ. dr. Marius Profiroiu, prorector responsabil cu relațiile internaționale, au avut o întâlnire de lucru cu Excelența Sa, Gudsi Osmanov, ambasadorul Republicii Azerbaidjan în România. Discuțiile au vizat dezvoltarea cooperării academice dintre ASE și universități din Republica Azerbaidjan, cu accent pe inițierea unor programe de studii cu dublă diplomă, extinderea schimburilor academice și identificarea unor noi direcții de colaborare. În cadrul întâlnirii au fost abordate și aspecte privind etapele următoare ale colaborării, inclusiv programul de cooperare prevăzut pentru această toamnă, în vederea consolidării dialogului instituțional și dezvoltării proiectelor academice comune.